The Ultraman (sub) | Komdie (12284) | Pondemonium 2
 

Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada

Cândva, demult, Karen Armstrong și-a propus să-l găsească pe Dumnezeu. Pentru asta s-a călugărit. Vreme de 7 ani, l-a tot căutat între zidurile unei mănăstiri catolice. Apoi a renunțat. S-a întors printre oameni și s-a apucat de cercetare și de scris.

A urcat la catedră. A făcut emisiuni tv, cum ar fi seria despre Sfântul Apostol Pavel. A devenit expert în istorie religioasă. Azi le dă lecții rabinilor și face parte din înalta societate de studii sociale musulmane. E peste tot și deopotrivă nicăieri, așa cum îi stă bine unui true British scholar.

Când a apărut în românește cartea ei Istoria lui Dumnezeu, am privit titlul cu mirare și mi-am pus două întrebări:

1. L-o fi găsit Armstrong, în sfârșit, pe Dumnezeu?

2. Poate fi Yahve circumscris de istorie, de timp?

Cartea e povestea unei căutări, nu a unei găsiri. Mare, echidistantă, sobră și destul de greu digerabilă.

Jerusalem. One City. Three Faiths. Cu această carte, lucrurile stau ușor diferit. Nu conține atât de multă teologie, ci e mai degrabă o combinație savuroasă de istorie, geografie și teologie.

Documentarea a durat cam 3 ani. Karen Armstrong încearcă să fie nepărtinitoare și e limpede că Ierusalimul o fascinează.

Ea scrie această carte cum tăia bunica pătrunjelul, duminica: rupt direct din grădină, adunat în smoc, tocat bine de tot, mărunțit până curge seva din el și apoi presărat deasupra supei de găină, care în Ardeal era numită popular “leveșă”.

Rezultă un parfum, o stare, o emoție.

Cartea vorbește despre sacralitatea unei geografii. Abia când te cufunzi în această geografie înțelegi cu adevărat că nu vei înțelege niciodată. Căutarea, în schimb, e neprețuită.

Recent, pe nepusă masă, ca și cum ar fi fost trezit din somn prea devreme, domnul Trump a tras cuiul de la grenadă declarând Ierusalimul capitala statului Israel.

Apoi a trecut la golf, fără să mai privească înapoi. Și fără să-i pese prea mult că grenada stă să explodeze în mijlocul uliței. Acum, o seamă de oameni își bat capul cum să bage cuiul la loc.

Între timp, ambasada americană din Ierusalim așteaptă un semn ca să-și deschidă porțile. Ce implică asta e o poveste complicată rău. Omul însă, senin cum e, a jucat corect: asta a promis în campanie, asta a zis.

Iar cum eternul proces de pace israleliano-palestinian se afla oricum într-un evident impas, președintele Americii s-o fi gândit să reactiveze combustia geopolitică a regiunii. Ceea ce, se pare, tocmai se întâmplă.

Cititi AICI restul acestui splendid text.

 

 

 

Advertisements Share this:
  • More
Like this:Like Loading... Related